JOIA MARE. TRADIȚII și OBICEIURI din JOIA MARE, în toate zonele țării

JOIA MARE – TRADIȚII și OBICEIURI de JOIA MARE. În Vestul țării, o familie care prepară pâinea pentru Paște, pentru biserica, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări și vin, pentru a rămâne până la Paști. Din Joia Mare până în ziua de Paști se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.

În tradițiile românilor, Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriță. Ea este termenul până la care femeile trebuiau să termine de torscânepă. La cele leneșe se spunea că vine Joimăriță să vadă ce-au lucrat. Iar dacă le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrânămergea pe la casele cu fete mari și dădea foc cânepii netoarse. Sau copiii, unși pe față cu negreală, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat și să primeascăouă pentru încondeiat de Paște, zicând: „Cații / Mații / Toarse câlții; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai roș. / Scoate țolul să ți-l văz! / Și de-l ai, / Să te – nduri și săne dai / Cele ouă – ncondeiate / De acolo din covate”.

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morți. Acum se face ultima pomenire a morților din Postul Mare. În Oltenia și acum se fac în zori, în curți și / sau lamorminte focuri pentru morți din boz sau nuiele; se spune că ele inchipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească lael, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos.

În unele locuri (Zona Clujului) de Joia Mare se strigă peste sat. Dar strigarea o făcea Voevoda Țiganilor – un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor șifeciorilor din Postul Mare.

JOIA MARE – TRADIȚII și OBICEIURI de JOIA MARE. Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultură populară actuală, că ziua în care se înroșesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroșite sau împistrite în această zi nuse strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră.

Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Pe lângă ouă roșii, românii contemporani mai vopsesc ouăle și în galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leagă într-un ciorap subțire și așa îl fierb, că să iasă „cu model”.

Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarnita), cu coajă de crin roșu sau cu flori de tei; luciul li se dădea stergandu-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură.

Spiritualitatea românească păstrează și câteva legende referitoare la inrosirea ouălor. Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu jidanii, Maria Magdalena le-a spuscă Hristos a înviat. Iar ei au răspuns că atunci va învia Hristos, când se vor înroși ouăle din coșul ei. Și pe dată, ouăle s-au făcut roșii. Se mai spune că, dupăÎnviere, jidanii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena. Iar pietrele se prefăceau în ouă roșii. Altă legendă spune că, sub crucea pe care a fost răstignit Hristos,Maria Magdalena a pus un coș cu ouă și ele s-au înroșit de la sângele ce cădea din rănile Domnului. Există și alte legende care povestesc despre originea acestui obicei. El este atât de răspândit pe teritoriul românesc, așa cum era și în trecut, ceea ce l-a făcut pe un călător turc din secolul al XVIII-lea să numească Paștele sărbătoareade ouă roșii a ghiaurilor (creștini) valahi.

Dar oul, simbol al fecundității și al formei aproape desăvârșite, era folosit și de alte popoare, în ritualurile lor de sărbători. Popoarele Asiei și Europei, careserbau Anul Nou la echinocțiul de primăvară, ofereau în dar, prietenilor și vecinilor, ouă roșii. Acest obicei, mult practicat în Italia, Spania, Franța, Rusia și chiarîn Persia, s-a transmis creștinilor de la păgâni. Și românii se zice că foloseau ouăle roșii la sărbătoarea lui Janus. La perși, egipteni, greci și gâli oul era emblemăuniversului, opera divinității supreme. La creștini se credea că el îl reprezintă pe Creator, care creează tot și conține în sine totul. La români este nelipsit înultimele zile ale Postului Mare, fiind consumat de Paște, după ce este sfințit și toată familia ciocnește ouă. În dimineață primei zile de Paște, e obiceiul, înBucovina, de a te spală cu ou roșu și cu bani, că să ai față roșie că oul și să fii bogat tot anul.

Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru simbolizează chinul și durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce dar, dacă vrem să vorbim despre artă populară în privința ornării ouălor de Paște, trebuie să ne referim la încondeiatul ouălor. Ouăle inchistrite sunt simbolulMântuitorului, care a ieșit din mormânt și a înviat, precum puiul din găoace. În Bucovina (și nu numai) ele se numesc și „ouă muncite”, dedicând strădania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume.

Tehnică diferă în funcție de zona, timp, creatorul popular. Cea mai răspândită și mai renumită tradiție a încondeiatului ouălor este în Bucovina. Mai întâi, aici seîncondeiau ouă crude, apoi fierte, iar azi se inchistresc ouă golite de conținut. Instrumentul cu care se „scriu” ouăle se numește chisita (un vârf ascuțit de tablă dearamă, fixat într-o măciulie a unui bat plat). Tehnică tradițională spune că la încondeiat se mișcă oul, iar nu instrumentul. Acum se mai folosește și penița, în cazul incodeierii ouălor cu tuș.

Tehnicile sunt diferite. Cea mai apropiată de tradiție este încondeierea prin acoperirea succesivă cu ceară, apoi scufundarea oului în diferite băi de vopsea: întâigalben, apoi roșu, verde, albastru, negru.

JOIA MARE – TRADIȚII și OBICEIURI de JOIA MARE. În ornarea ouălor se folosesc motive geometrice, fitomorfe sau zoomorfe. Dintre ele amintim romburi, triunghiuri, zig-zag-uri, puncte, frunză de stejar, bradul, floarea de măceș, grâul, coarnele berbecului, peștele, cerbul (coarnele cerbului), steaua magilor, cărarea (calea) rătăcită, cârligul ciobanului, crucea Paștelui, etc. Mai nouse întâlnesc icoane pictate pe ouă sau în interiorul oului. Tot un motiv tradițional îl constituie încondeierea cu increteli (motive ornamentale) de pe cămășilepopulare.

Se mai întâlnesc și alte motive: șarpele, greblă, furcă, cibotica cucului, hora, cloșca cu pui, coadă rândunicii, laba gastei, colțul porcului, strugurele, cireșica, floarea păștii, fierul plugului, cheptenul, frâul, ferestruică, etc., prezente, mai nou, în zona Branului. Dar se mai încondeiază ouă și în Vrancea, în Oltenia, etc.

În ziua de azi se întâlnesc și alte tehnici: încondeierea cu ceară colorată, cu ceară arsă, cu tușuri, etc. La urmă, ouălor li se da luciu cu lac.

În cultură populară actuală, ouăle împistrite sunt, mai mult, obiecte de artă. Este o adevărată industrie a încondeierii ouălor, care constituie mândria Pașteluibucovinean. Ele sunt vândute și peste hotare (mai ales cele din Bucovina), fiind deosebit de apreciate și de străini. Însă tradiția general ținută de români esteinrosirea ouălor, care este o adevărată marca identitară și o îndeletnicire specială a fiecărei gospodine pentru Joia Mare.